Foliile de protecţie solară Convenţionale Bruxsafol se aplică doar pe fâşia de sticlă din partea dinspre interior a geamului, pot fi aplicate atât pe geamurile vechi, care au o singură fâşie de sticlă, cât şi pe geamurile fabricate printr-o tehnologie mai nouă, care pot avea două sau chiar trei fâşii de sticlă.
Structura materialului: foliile de protecţie solară convenţionale sunt formate din două straturi de poliester, dintre care unul are acoperire metalică prin sputerizare cu aluminiu sau cu alte metale nobile, care le conferă efectul de oglindă.
Adeziv: adezivul Pressure Sensitive se activează numai sub presiune, în contact cu apa şi are un factor mare de absorbţie UV
Strat hard coat: coating rezistent la zgâriere, strat de protecţie împotriva deteriorării
Liner: suport siliconic pe partea posterioară, cu rol de protecţtie a foliei atât în timpul manipulării cât şi pe parcursul depozitării.
Garanţie: 5 ani.
– înainte de aplicarea foliilor de protecţie solară convenţionale pe interior, se recomandă o verificare a geamului pentru a stabili dacă geamul este tratat termic
– deoarece atât geamul tratat cat şi folia de protecţie solară, absorb energie care creează tensiuni, asocierea lor poate determina spargerea geamului.
– astfel, în cazul în care geamul este deja tratat termic nu este recomandată aplicarea unei folii de protecţie solară pe interior, se recomandă aplicarea unei folii de protecţie solară pe exterior, evitând acumularea de tensiuni
– asigură protecţie împotriva razelor UV şi confortul termic.
– conferă un plus de intimitate spaţiilor fără a împiedica vizibilitatea din interior spre exterior, pe timpul zilei.
– oferă un nou aspect suprafeţelor vitrate.
– se aplică mai rapid şi este o variantă mai economică, comparativ cu înlocuirea geamului cu unul cu protecţie termică.
Cele mai întâlnite şi recomandate folii convenţionale de protecţie solară Bruxsafol, cu aplicare pe interior sunt:
Folia de protecţie solară 101 h.c Silver
Folie de protecție solară de culoare argintiu închis, cu efect de oglindă pe partea iluminată.
Datorită efectului de oglindă, această folie conferă și un plus de intimitate spațiilor pe timpul zilei, fără însă a împiedica vizibilitatea din interior spre exterior.
Efectele benefice ale soarelui asupra incintelor locuite (economia de energie, lumina naturală) sunt micșorate de reversul acestora: radiația calorică excesivă în timpul verii, cu costuri mărite de climatizare, deteriorările produse de razele ultraviolete etc…
Foliile de protecție solară Bruxsafol oferă soluții pentru toate aceste probleme.
Structura materialului:
– Două straturi de poliester, dintre care unul are acoperire metalică prin sputerizare cu aluminiu, care conferă efectul de oglindă;
– Strat hard coat: coating rezistent la zgâriere, strat de protecție împotriva deteriorării;
– Adeziv: de tip Pressure Sensitive – se activează numai sub presiune, în contact cu apa și are un factor mare de absorbție UV;
– Liner: suport siliconic pe partea posterioară, cu rol de protecție a foliei atât în timpul manipulării cât și pe parcursul depozitării.
Aplicarea foliilor Bruxsafol:
– Bruxsafol 101 hc se aplică doar pe fâșia de sticlă din partea de interior a geamului.
– Poate fi aplicată atât pe geamurile vechi, care au o singură fâșie de sticlă, cât și pe geamurile fabricate printr-o tehnologie mai nouă, care pot avea două sau chiar trei fâșii de sticlă.
– Pentru a evita producerea de tensiuni termice, nu este recomandată aplicarea acestei folii pe suprafețele de sticlă care sunt deja tratate împotriva căldurii.
Durata de viață: 10 ani, aplicate la interior și în condițiile întreținerii corecte.
Garanție: 5 ani.
Lățimi:
– Pe stoc: 1220 şi 1524 mm
– La comandă: 1830 mm
Lungime: 30.48 m
Informaţii tehnice :
Transmisia totală solară 11%
Absorbţie solară totală 39%
Reflectie solară totală 50%
Emisivitate 0.70%
Transmisie UV(300-380 nm) <1%
Coeficient de umbrire 0.25%
Transmisie lumina vizibila 16%
Absorbţie lumina vizibila 26%
Reflectie lumina vizibila 58%
Radiaţia totală redusa în sticla 78%
Grosime material 50µ
Folia de protecţie solară 102 h.c Silver
Folie de protecție solară de culoare argintiu deshis, cu efect de oglindă pe partea iluminată.
Datorită efectului de oglindă, această folie conferă și un plus de intimitate spațiilor pe timpul zilei, fără însă a împiedica vizibilitatea din interior spre exterior.
Efectele benefice ale soarelui asupra incintelor locuite (economia de energie, lumina naturală) sunt micșorate de reversul acestora: radiația calorică excesivă în timpul verii, cu costuri mărite de climatizare, deteriorările produse de razele ultraviolete etc…
Foliile de protecție solară Bruxsafol oferă soluții pentru toate aceste probleme.
Structura materialului:
– Suprafața: două straturi de poliester, dintre care unul are acoperire metalică prin sputerizare cu aluminiu, care conferă efectul de oglindă;
– Strat hard coat: coating rezistent la zgâriere, strat de protecție împotriva deteriorării;
– Adeziv: de tip Pressure Sensitive – se activează numai sub presiune, în contact cu apa și are un factor mare de absorbție UV;
– Liner: suport siliconic pe partea posterioară, cu rol de protecție a foliei atât în timpul manipulării cât și pe parcursul depozitării.
Aplicarea foliilor Bruxsafol:
– Bruxsafol 102 hc se aplică doar pe fâșia de sticlă din partea de interior a geamului.
– Poate fi aplicată atât pe geamurile vechi, care au o singură fâșie de sticlă, cât și pe geamurile fabricate printr-o tehnologie mai nouă, care pot avea două sau chiar trei fâșii de sticlă.
– Pentru a evita producerea de tensiuni termice, nu este recomandată aplicarea acestei folii pe suprafețele de sticlă care sunt deja tratate împotriva căldurii.
– Cele mai mai utilizate dimensiuni:
Lățime: 1524 mm
Lungime: 30.48 m
Informaţii tehnice :
Transmisia totală solară 25%
Absorbţie solară totală 40%
Reflectie solară totală 35%
Emisivitate 0.73%
Transmisie UV(300-380 nm) <1%
Coeficient de umbrire 0.42%
Transmisie lumina vizibila 34%
Absorbţie lumina vizibila 28%
Reflectie lumina vizibila 38%
Radiaţia totală redusa în sticla 64%
Grosime material 50µ
Folia de protecţie solară SB 165 hc Bronze
Structura materialului:
– Suprafața: două straturi de poliester, dintre care unul are acoperire metalică prin sputerizare cu
cupru; culoare: bronz-aurie
– Strat hard coat: coating rezistent la zgâriere, strat de protecție împotriva deteriorării;
– Adeziv: adezivul Pressure Sensitive se activează numai sub presiune, în contact cu apa și are un
factor mare de absorbție UV;
– Liner: suport siliconic pe partea posterioară, cu rol de protecție a foliei atât în timpul manipulării
cât și pe parcursul depozitării.
Aplicarea foliilor Bruxsafol:
– Bruxsafol 165 Bronze se aplică doar pe fâșia de sticlă din partea de interior a geamului.
– Pot fi aplicate atât pe geamurile vechi, care au o singură fâșie de sticlă, cât și pe geamurile
fabricate printr-o tehnologie mai nouă, care pot avea două sau chiar trei fâșii de sticlă.
– Pentru a evita producerea de tensiuni termice, nu este recomandată aplicarea acestei folii pe
suprafețele de sticlă care sunt deja tratate împotriva căldurii.
Durata de viață: 10 ani, aplicate la interior și
în condițiile întreținerii corecte.
Garanție: 5 ani.
– Cele mai mai utilizate dimensiuni :
Lățime: 1524 mm
Lungime: 30.48 m
Transmisia totală solară 20%
Absorbţie solară totală 39%
Reflectie solară totală 41%
Emisivitate 0.68%
Transmisie UV(300-380 nm) <1%
Coeficient de umbrire 0.36%
Transmisie lumina vizibila 35%
Absorbţie lumina vizibila 36%
Reflectie lumina vizibila 29%
Radiaţia totală redusă în sticlă 69%
Grosime material 50µ
Factor U 1